marți, 18 septembrie 2012

L'éternité.

I don't like the night.
At night, you got the perfect time to overthink and overanalyze a situation that is already over.
When you can't sleep, in your tiny little head all those taughts kill every piece of your soul that remains unbroken.
You remeber a sentence, a fragrance, a look.
You try to make up the perfect goodbye, the perfect reconciliation but it ain't heping.
Things were decided before you got the timp to say something to defend yourself. You got no choice.

And in the end, you're the one who remains alone.

Pe tine.

În fiecare punct al vieţii noastre suntem singuri. Ne neastem singuri, murim singuri. Trăim, încercând să acoperim din această singurătate. Şi încercăm, unii mai norocoşi decât alţii, să umplem golul ce zace în noi. Nici bucuria, dar nici tristeţea nu poate fi trăită în singurătate. Convieţuim cu dificultate, dar avem cu toţii acelaşi scop. O luminiţă la capătul tunelului, o îmbrăţişare în miez de noapte sau poate un sărut de bună dimineaţă. Dar cel mai important, noi nu ne dorim să vrem, ci vrem să fim doriţi de ceilalţi. Vrem să vedem scânteia ce aprinde un suflet, pentru că atunci să ne încălzim împreună la nesfârşit.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Al meu.

You can really lose it, you know? Lose what ? Lose her, him. They don't matter. Lose a friendship. If it's this easy to be lost, then maybe it was meant to be lost. Lose money. You can have them back. Lose...all that you built up here. It means nothing when I'm here alone. You're not afraid of losing any*Fuckin*thing ? Just you. You're the one I'm sure I'll never ever lose. You're mine,babe. We were meant-to-be.
După asta urmă o tăcere. Se uitară unul la altul : şi gândurile lor contopite în aceeaşi spaimă, se îmbrăţişau strâns, că două piepturi care se zbat. G.Flaubert

Schönbrunn.

E seara. Puţină lumina în colţul din dreapta al celor patru pereţi din jurul sau. Cu ochii închişi vede altceva, altundeva. Corpul ei este răstignit lângă pat. Din când în când trasare încet. Corpul este aici, în camera, dar sufletul zboară în cercuri de fum. Se ridică. Îşi roteşte capul cu ochii închişi. Îşi atinge faţa cu mâinile. Se întinde pe podea şi trage cu sete din paiul plin de apă. Sau alcol. Sau apă. Se întinde pe spate. Cu ochii închişi priveşte departe. Vede un castel imens, o grădina înverzită. Un peisaj de primăvară senină. Simte aerul curat ce îi străpunge pieptul. În faţa palatului sunt scări. Două. Ambele duc către aceeaşi intrare. Îşi priveşte corpul din afară lui. Se priveşte cum urca scările. Iar pe cealaltă parte urca el/ea. Ştie că se vor întâlni în faţa uşii. Dar scările sunt lungi şi încep a se distanţă una de cealata. Se roteşte pe podeaua rece în încercarea de a-şi strânge forţele. Ar face orice să îl/o întâlnească acolo sus. Şi va reuşi. Dar când ?

You got me hypnotized.

We had a drink Then go outside Talk for a while And then we kiss...

vineri, 10 iunie 2011

Roșiatic tăios

Momentul in care simti nevoia sa scrii. Cand stii ca nimeni nu te-ar auzi, si daca te-ar auzi nu te-ar asculta si daca te-ar asculta nu te-ar intelege.
Ti se intampla asta cand totul din jurul tau e obositor, cand situatiile in care te aflii te coplesesc. Gandindu-te la rezolvarile lor atat de mult ai vaga impresie ca toata lumea le cunoaste.

-

Temperatura din camera era constanta. Deodata, caldura o coplesi. Obrajii i se umplusera de sangele ce circula cu un avant teribil in firavele-i vene. Degetele-i erau reci, astfel ca atunci cand isi atingea obrajii ramaneau in urma mici pete albe. Respiratia i se intensifica. Simtea ca tocmai alergase cateva sute de metrii.
Picaturi de sudoare i se scurgeau prin firele de par blond lipite de spate. Isi stranse parul dintr-o miscare. Se ridica in picioare iar genunchii ii tremurau. Se sprijini pe masa si aproape ca lesina. Impulsul dat de miscarile bruste ale fetei facura ca petale rosiatice sa curga din vaza plina de trandafiri.Mainile ii tremurau. Cand incerca sa atinga paharul de apa, sunteul bucatilor de sticla sparte anuntara o tacere apasatoare ce avea sa tina pentru mult timp.

joi, 7 aprilie 2011

-

Nu-mi lipsesti.
Crede-ma.
Nu imi lipsesti tu. Nu imi lipseste persoana ta. Nici macar zambetul, sau privirea ta.
Imi lipsesc sentimentele, pe care, intr-un mod total involuntar le-am asociat cu tine.
Nu imi lipseste zambetul tau, ci caldura pe care o simteam atunci cand te vedeam zambind.

"Pentru a face o persoana sa fie perfecta, trebuie sa te indragostesti de ea "