luni, 5 iulie 2010

Photograph.

In camera goala, gandurile i se izbeau cu putere de pereti. Cu ochii inchisi isi privea visele spulberandu-se. Mainile ii tremurau cand isi alunga lacrimile ce curgeau siroaie. Inima ei se frangea in mici bucati de sticla, iar cu zgomot de cristale anunta urmatoarele momente de sughituri si plansete. Poate se purta copilareste, pentru ca acum nu mai incerca sa se ascunda. Era doar ea si facea tot ceea ce simtea. Se elibera de toata falsitatea ascunsa in ea dealungul anilor, atunci cand a incercat sa fie perfecta pentru toti din jur, mai putin pentru ea. Momente cruciale pentru ratiunea ei, care era data peste cap. Cand a deschis ochii, privirea ei a fost atintita pe acea poza de pe acel raft, ce zacea neatinsa in acea rama. Un oftat adanc a inghetat oxigenul, si, parasita de puteri, a lesinat cand a incercat sa atinga singurul lucru ce mai ramasese intreg din viata ei : o fotografie.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Post personal. Si ei au nevoie de o multumire.

Spunand " Te iubesc" .

Imi place mult mai mult cum suna in romana " te iubesc " decat in celelate limbi.
Nu pot sa explic de ce. E o absurditate. Sentimentele din adancul inimii mele reactioneaza mult mai usor si mai pline de fericire la aceste cuvinte.
Imi dau o stare de usoara gravitatie prosteasca, si ma fac sa zambesc natang, fara sa realizez de ce. Uneori, ma vad radiand de bucurie de la o simpla sintagma prosteasca.

De ce ii spun prosteasca?
Ei bine, nu toti spun aceste cuvinte din suflet. Si asta e dureros.

Si eu spun " te iubesc" .
Da, si imi place cand fac asta. Impart zambete, fericire si imi arat sentimentele pentru cele mai importante persoane din viata mea, carora doresc sa le multumesc pentru ca ma sprijina si ca tin la mine indiferent.


Postare cu ocazia faptului ca fac parte din Colegiul National Gh. Lazar - sociologie.
Si, voi, da, voi!
Meritati multumiri :* Va iubesc.