vineri, 26 noiembrie 2010

- De ce ma saruti ?

vineri, 12 noiembrie 2010

Abende zusammen verbracht.

Fiecare zambet, fiecare atingere. Sclipirea lunii intr-o seara racoroasa.
Momente de neuitat. Cu ochii inchisi iti simt rasuflarea.
Totul e un joc copilaresc. Simt cum inima imi bate asemeni unui metronom stricat.
Din ce in ce mai repede.
Iubesc acest sentiment si te strang in brate. Tare. Cat de tare pot.
Te privesc.
Iti zambesc deoarece...acesta este singurul mod in care as putea sa imi descriu fericirea.



"Sunt lucruri care se vad cu ochii, se pot simti cu inima si inchipui cu gandul, dar in graiul omenesc nu se pot spune "
Mara - Ioan Slavici

duminică, 7 noiembrie 2010

Sentiment.

Pe umeri ii apasa o greutate invizibila ce ii facea mersul sa para schimonosit de o durere inexistenta. Inexistenta pentru cei din jur, dar destul de prezenta in adancul inimii sale.
Mergea, si nu privea in jur. Lumea in care pasea se rotea, lasandu-l sa priveasca intreg spectacolul.
Stia ca nu va putea inainta asa la nesfarsit.
Isi dorea sa se poata opri, sa poata respira un aer dulce.Un aer care sa il revigoreze. Sa ii aduca aminte de momentele fericite,care sa il impulsioneze sa continue.
Simtea in adancul sau o durere fizica, legata puternic de una psihica.
Mainile ii tremurau, ochii ii pulsau nervos. La un momnt dat, totul a cedat, mainile i s-au inrosit, ochii i-au fost inundati de lacrimi provenite dintr-un izvor nesecat. S-a oprit, si odata cu el lumea din jurul lui a inghetat.
Si-a sters lacrimile. A inaintat timid, cu pasi mici.
Stia ca acesta era inceputul pe care si-l dorise dar nu il infruntase niciodata.
Era o batalie castigata, era furtuna dupa care venea soarele.
Acest gand l-a inseninat.
Stia ca se terminase, si ca, daca pasea atent putea sa inainteze mai mult decat mersese inapoi.